Infotrafic ora 10.30

Infotrafic ora 10.30

Ora: 10.30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere.În ceea ce privește fluența traficului, semnalăm că pe DN6 Drobeta-Turnu Severin – Orșova, circulația se desfășoară îngreunat, pe un fir alternativ, la km 345, în zona localității mehedințene Gura Văii, din pricina unui eveniment rutier în care au fost implicate patru autovehicule.De asemenea, precizăm că din cauza numărului mare de autoturisme, s-a creat aglomerație la ieșirea de pe autostrada A1 București – Pitești în DN7 Pitești – Râmnicu Vâlcea.Pe DN1 Ploiești – Brașov valorile de trafic au crescut pe sensul de urcare, la Comarnic, Sinaia și Bușteni.Amintim că, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, astăzi (29 aprilie 2017) și mâine (30 aprilie 2017), în intervalul orar 08.00 – 20.00, pe DN1E, pe sectorul cuprins între kilometrii 17 (Cabana Aviatorilor) și 21 (Râșnov, Motel Acapulco), în județul Brașov, circulația rutieră va fi întreruptă.Măsura este luată de autorități pentru a permite desfășurarea competiției automobilistice Campionatul Național de Viteză în Coastă – Etapa I – 2017.Având în vedere informarea de vreme rea (instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ) emisă ieri de meteorologi pentru zilele acestea, sfătuim conducătorii auto să respecte regulile de circulație, să manifeste prudență sporită la volan și să adapteze viteza la condițiile meteo-rutiere, pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite.Precizăm că, din cauza ceţii dense, sunt închise porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea și Midia.

Sursa: Infotrafic

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *