Infotrafic ora 10:30

Infotrafic ora 10:30

Ora: 10:30

Infotrafic informează că pe parcursul zilei, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti şi pe DN1, între localităţile prahovene Băneşti şi Comarnic, se execută lucrări de reparaţii la suprafaţa carosabilă, care afectează câte o bandă.
Le recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza în zonele de lucru, să se asigure şi să semnalizeze înainte de a efectua manevra de schimbare a benzii de circulaţie.

Având în vedere că vremea este în general frumoasă, mulţi conducători auto sunt tentaţi să ruleze cu viteză sporită.
Mare atenţie! Porţiuni de carosabil uscat alternează cu altele umede, existând riscul derapării!

Pe DN1 Bucureşti – Braşov, traficul rutier se va intensifica înainte şi după lăsarea serii.
Este posibil să se formeze coloane de maşini la Comarnic, dar şi în staţiunile montane prahovene.
Se impune, aşadar, mărirea distanţei între autovehicule, pentru a evita coliziunile.

În judeţul Teleorman, pe DN65A, la ieşirea din Roşiorii de Vede către Turnu Măgurele, între kilometrii 96+200 şi 96+300, apa acumulată pe carosabil măsoară 3-4 centimetri.
Pe DN65E, pe porţiunile kilometrice 4 – 4+900 şi 10+100 – 10+250, în zona Troianul, apa s-a retras pe acostament, măsurând 2-3 centimetri, însă în zona Urluiu ajunge la 20 de centimetri, între kilometrii 18+550 şi 18+600.
Traficul rutier nu este oprit, dar autovehiculele circulă cu viteză redusă în aceste zone inundate.

Pentru judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Neamţ, Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui, Botoşani, Timiş şi Arad, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări nowcasting referitoare la ceaţă (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=2637).
Le recomandăm conducătorilor auto să folosească luminile de întâlnire şi, după caz, pe cele de ceaţă, să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate şi să ţină cont de faptul că în asemenea condiţii depăşirea este cea mai periculoasă manevră.

Un strat subţire de zăpadă, în amestec cu material antiderapant, se mai întâlneşte doar pe câteva drumuri naţionale secundare, cu trafic redus, care străbat zone montane înalte.
Pe acestea sunt necesare anvelope de iarnă.

În judeţul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, la kilometrul 81, în zona Siriu, circulaţia rutieră se întrerupe zilnic, până în data de 23 decembrie 2014, în intervalele orare 13:00-14:00 și 15:00-16:00, din cauza unor lucrări de consolidare a unui versant.
Se menţine restricţia pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Există şi restricţie de viteză de 10 km/h.
Restricţii similare (exceptând intervalele orare de întrerupere a circulaţiei) sunt şi pe viaductul Stânca Teherău (tot pe DN10), din cauza degradării grinzilor.

Rute ocolitoare:

DN10, km 47+100, DJ102B Cislău, Gura Bâscei – Vălenii de Munte, DN1A Vălenii de Munte – Cheia – Săcele.

Sursa: Infotrafic

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *