Infotrafic ora 11.45

Infotrafic ora 11.45

Ora: 11:45

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau a vremii nefavorabile.În ceea ce priveşte fluenţa traficului, facem câteva precizări.Din cauza numărului mare de autoturisme, circulaţia rutieră pe sensul de urcare al DN1 Ploieşti – Braşov se desfăşoară îngreunat, în condiţii de aglomeraţie, pe tronsonul Cornu de Sus – Comarnic şi în zona staţiunii montane Buşteni, în judeţul Prahova.
În acelaşi judeţ, se circulă îngreunat pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti (pe ambele sensuri).Se circulă în condiţii de aglomeraţie la ieşirea de pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti în DN7, la Bascov (judeţul Argeş).
S-a format coloană de autoturisme, în mişcare, de aproximativ doi kilometri.De asemenea, din pricina numărului mare de automobilişti care intenţionează să petreacă această minivacanţă în străinătate, se circulă îngreunat (coloană de autoturisme, în mişcare, de aproximativ doi kilometri) pe autostrada A1 Arad – Nădlac, la ieşirea din ţară prin punctul de trecere a frontierei Nădlac II.
Pentru evitarea aglomeraţiei, autorităţile recomandă utilizarea punctului de trecere a frontierei Nădlac I (vechiul punct, prin care deplasarea se face fluent, fără probleme) sau a altor puncte.Pe sensul către Râmnicu Vâlcea al DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea se circulă în condiţii de aglomeraţie la ieşirea de pe autostradă şi pe raza judeţului Vâlcea.

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în zilele de30noiembrie şi 01 decembrie 2017, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe anumite sectoare de drum, astfel:

– pe Autostrada A2, pe tronsonul Bucureşti (intersecţia A2 cu Centura Bucureşti) – Fundulea – Lehliu – Feteşti – Murfatlar (intersecţia A2 cu DN3), este interzisă circulaţia vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe ambele sensuri de mers, joi, 30 noiembrie, în intervalul 16:00 – 22:00 şi vineri, 1 decembrie, în intervalul 06:00 – 22:00;- pe DN7, pe tronsonul Piteşti (ieşire din municipiu) – Râmnicu Vâlcea – Veştem (intersecţie DN7 cu DN 1), este interzisă circulaţia vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe ambele sensuri, joi, 30 noiembrie, în intervalul orar 16:00 – 22:00 şi vineri, 1 decembrie, în intervalul orar 06:00 – 22:00;- pe DN39, pe tronsonul Agigea (intersecţia DN 39 cu DN39A) – Mangalia (intrarea în municipiu), este interzisă circulaţia vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe ambele sensuri de mers, joi, 30 noiembrie, în intervalul 16:00 – 22:00 şi vineri, 1 decembrie, în intervalul 06:00 – 22:00.De asemenea, în staţiunea Sinaia (judeţul Prahova), cu ocazia desfăşurării festivităţilor oficiale pentru Ziua Naţională a României, circulaţia rutieră va fi închisă în data de 01 decembrie 2017, pe următoarele sectoare de drum:- Bulevardul Carol I, între sensul giratoriu de la Hotelul Internaţional şi intersecţia cu Strada Gării (sensul giratoriu Petrom), pentru parada militară şi oficială, între orele 12:50 – 13:45;- Strada Eroilor (cimitirul Eroilor), de la intersecţia dintre Strada Spătar Mihail Cantacuzino cu Strada Mănăstirii şi intersecţia dintre Bulevardul Ferdinand cu Strada Eroilor, pentru slujba religioasă şi depunerea de coroane de flori, în intervalul orar 13:45 – 14:15;- Strada Octavian Goga, între intersecţia cu Bulevardul Carol I şi intersecţia cu Strada Eroilor,

Sursa: Infotrafic

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *