Infotrafic ora 18:30

Infotrafic ora 18:30

Ora: 18:30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 17:50, în judeţul Sibiu, traficul rutier a fost reluat pe pe DN1 Sibiu – Sebeş, la kilometrul 339, în zona Apoldu de Sus.
Circulaţia a fost întreruptă aproape un sfert de oră, pe timpul tractării unui autotren rămas în pană.
Însă, din cauza faptului că s-au format coloane de autovehicule, traficul rutier s-a desfăşurat cu viteză redusă încă o jumătate de oră.

Ceaţa a început să se lase din nou în unele zone ale ţării.
În judeţul Mureş, vizibilitatea scade sub 100 de metri pe unele tronsoane ale drumurilor naţionale.
În condiţii asemănătoare se circulă şi în judeţul Iaşi, pe DN28(E583) Leţcani – Târgu Frumos.
În judeţul Covasna, vizibilitatea este ceva mai redusă, sub 50 de metri, pe DN12, între Sfântu Gheorghe şi Chichiş.

Le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, iar în zonele cu vizibilitate redusă să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceaţă.

***Având în vedere informarea meteorologică potrivit căreia, în intervalul 9 ianuarie, ora 23:00 – 12 ianuarie, ora 09:00, se vor semnala, temporar, ploi în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar în zona montană înaltă precipitaţii mixte (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=92), este necesar din partea conducătorilor auto să circule prudent, cu viteză redusă, să mărească distanţa în mers, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă în cazul în care autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc.
Pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, anvelopele de iarnă sunt obligatorii!

Sursa: Infotrafic

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *