Infotrafic ora 19:00

Infotrafic ora 19:00

Ora: 19.05

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (19:00), pe DN1 Braşov – Ploieşti, pe sensul de coborâre, traficul rutier este intens, circulându-se îngreunat, în coloană, în zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, de la Predeal şi până în zona Comarnic.Către Bucureşti pot fi folosite şi alte rute:DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, cu precizarea că până în data de 15 octombrie 2015, în vederea desfăşurării lucrărilor de reparaţii la podul de pe DN1A situat în Pasul Bratocea, la kilometrul 156+502 metri, la ieşirea din Cheia către Braşov, traficul rutier se desfăşoară restricţionat, cu ajutorul semafoarelor şi al piloţilor de dirijare.
În condiţii similare se circulă pe DN1A şi în zona Măneciu, din cauza erodării terasamentului;DN73 Braşov – Bran – Valea Mare-Pravăţ, DN72A Valea Mare-Pravăţ – Târgovişte, DN71 Târgovişte – Bâldana, DN7 Bâldana – Bucureşti, cu menţiunea că acest traseu este mai lung şi străbate multe localităţi.Pe A1 Piteşti – Bucureşti, traficul rutier se desfăşoară fără probleme de fluenţă, însă pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Piteşti, pe sensul de mers către Piteşti, se circulă în condiţii de aglomeraţie.

Autostrada A1 Piteşti – Bucureşti poate prelua fără probleme valorile mari de trafic, singura zonă în care se pot forma coloane este la intrarea în Bucureşti, pe Bulevardul Iuliu Maniu, pe strada Valea Cascadelor şi pe Şoseaua de Centură a Municipiului Bucureşti.

* *

*

Le recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză şi să păstreze distanţa de siguranţă în mers.
În situaţia în care coloanele de maşini încetinesc sau opresc brusc, le recomandăm, celor care le încheie, să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze în timp util.
De asemenea, reamintim că manevra de depăşire este interzisă pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulaţie.

Sursa: Infotrafic

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *