Infotrafic ora 22:00

Infotrafic ora 22:00

Ora: 22.00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române precizează că la această oră(22.00) nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile.Reamintim că, din cauza căderilor de pietre de pe versanți, rămâne închis DN57 Cozla – Șvinița, în județul Caraș-Severin.
Se circulă pe următoarea rută ocolitoare:Moldova Nouă – Oraviţa – Anina – Bozovici – Iablaniţa – Plugova.Conform mesajelor de atenţionare cod galben emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, vremea se păstrază deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării.
Temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 şi -15 grade iar izolat vor coborî şi până la -28 …
-25 de grade.În aceste circumstanțe, pentru prevenirea unor situaţii nedorite (accidente grave sau blocaje în trafic), recomandăm conducătorilor de autovehicule ca înainte de a porni la drum să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă și să își echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare sezonului rece.În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste permanent prudenţă, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, în așa fel încât să poată fi evitat orice pericol care ar putea să apară.
De asemenea, este necesar să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.Este, de asemenea, absolut necesar ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează permanent pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Sursa: Infotrafic

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *