Infotrafic ora 23.15

Infotrafic ora 23.15

Ora: 23.20

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere, nici probleme semnificative privind fluența traficului pe principalele artere.

Totuși, având în vedere faptul că din această seară, de la ora 20:00, au intrat în vigoare cele două avertizări cu cod galben şi cod portocaliu de vreme rea, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru cea mai mare parte din țară, recomandăm conducătorilor auto ca, înainte de a porni la drum, să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă și să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să se deplaseze, iar în timpul deplasării, să adapteze viteza în funcţie de condițiile meteo-rutiere și să nu bruscheze comenzile autovehiculului.

De asemenea, este necesar din partea conducătorilor auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează permanent pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire.

Amintim că, din pricina vântului puternic, toate porturile din judeţul Constanţa (Midia, Mangalia, Constanţa Sud – Agigea şi Constanţa Nord) sunt închise traficului maritim, respectiv fluvial.

Sursa: Infotrafic

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *