Infotrafic ora 09:45

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (09.45) circulaţia autovehiculelor se desfăşoară normal pe majoritatea drumurilor naţionale, nefiind semnalate probleme deosebite de fluenţă, însă preconizăm că se va intensifica în orele următoare, ca urmare a plecării unui număr mare de automobilişti înspre locurile de petrecere a sfârşitului de săptămână. Astăzi, în a doua parte a zilei, traficul rutier se va aglomera în special pe DN1 Bucureşti – Braşov. La Comarnic, dar şi în celelalte staţiuni montane de pe Valea Prahovei, este posibil să se formeze coloane de autovehicule pe sensul de mers către Braşov. În acest caz, le recomandăm conducătorilor auto care intenţionează să ajungă la Braşov, să folosească şi ruta alternativă DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele. De asemenea, îi sfătuim să păstreze în mers o distanţă care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă, în situaţia în care autovehiculele care circulă în faţă frânează brusc. Le reamintim transportatorilor că vinerea, pe DN1 Bucureşti – Braşov, se aplică restricţia de circulaţie pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane.Informăm, de asemenea, că nu sunt semnalate probleme în traficul feroviar şi nu există aeroporturi sau porturi maritime ori fluviale închise.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *