SITUAŢIA TRAFICULUI RUTIER LA ORA 13.00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (13.00) nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia blocată, nici probleme majore privind fluenţa traficului pe principalele artere din ţară.Amintim că în judeţul Gorj este întreruptă circulaţia pe DN66, la kilometrul 69+780 metri, la ieşirea din Târgu Jiu către Filiaşi, din cauza unor lucrări la un pasaj de cale ferată. Se circulă pe rute ocolitoare.De asemenea, reamintim că este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone pe DN39, pe podul de la Agigea (judeţul Constanţa), aflat in reparatii. Sunt exceptate autovehiculele care efectuează transport de persoane, iar pe pod este instituită limită de viteză de 30 km/h.Având în vedere că până mâine, este în vigoare o informare emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, conform căreia instabilitatea atmosferică va fi accentuată în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona montană, le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare în mers faţă de vehiculele dinainte şi să efectueze manevra de depăşire doar după o asigurare temeinică.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *