SITUAŢIA TRAFICULUI RUTIER LA ORA 9:45

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 9:45, circulaţia a fost reluată în condiţii normale pe autostrada A2, pe tronsonul Fundulea – Bucureşti. Amintim că traficul rutier a fost întrerupt aproape o oră şi jumătate la kilometrul 20, pe sensul Cernavodă – Bucureşti. Un elicopter SMURD a aterizat pentru a prelua o persoană rănită într-un accident auto rutier. Un autoturism a lovit din spate un autotren. Două persoane au fost rănite, iar circulaţia a fost deviată pe DN3 Fundulea – Bucureşti.Tot legat de Autostrada Soarelui, vă mai informăm că la staţia de taxare de la Feteşti astăzi nu lucrează casieriile pe senul de mers către Constanţa. Măsura de suspendare a încasării taxei de pod are ca scop fluidizarea circulaţiei şi se aplică vinerea pe sensul de mers către Constanţa, iar duminica pe sensul de mers către Bucureşti, pe tot parcursul lunii august.Pe Autostrada A1, până în jurul prânzului, la intrarea în Bucureşti dinspre Piteşti, la kilometrul 11, este restricţionată circulaţia pe banda a doua, iar pe sensul de mers Bucureşti – Piteşti există restricţie pe banda a doua la kilometrii 24+900, 33+300 şi 36+800, iar pe prima bandă la kilometrul 27+900. Se circulă pe benzile rămase libere.Şi astăzi ne aşteptăm să se circule îngreunat pe DN7, în judeţul Alba, la intrarea în municipiul Sebeş dinspre Orăştie, din cauza numărului mare de autovehicule. În fiecare an, la început de august, numeroşi români care lucrează în străinătate vin în ţară, în vacanţă. Ieri, traversarea municipiului Sebeş a durat chiar şi două ore, de aceea recomandăm alegerea altor rute.Amintim că în judeţul Constanţa s-a restricţionat circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone pe DN39, pe podul de la Agigea, aflat in reparatii. Sunt exceptate autovehiculele care efectuează transport de persoane. Totodată, pe pod a fost instituită limită de viteză de 30 km/h.Rute ocolitoare pentru traficul greu (cu m.t.m.a. mai mare de 5 tone):• Dinspre A4 Ovidiu – Agigea (varianta de ocolire Constanţa) către Mangalia sau Negru Vodă: A4 Ovidiu – nod rutier cu A2, A2 nod rutier cu A4 – nod rutier Medgidia, DJ381 nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus, DN3 Ciocârlia de Sus – Cobadin, DJ391 Cobadin – Mereni – Topraisar. Din Topraisar se poate merge către Negru Vodă pe DN38 sau către Mangalia pe ruta DN38 Topraisar – Agigea, DN39 Agigea – Mangalia; • Dinspre Cernavodă către Mangalia sau Negru Vodă: A2 Cernavodă – nod rutier Medgidia, DJ381 nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus, DN3 Ciocârlia de Sus – Cobadin, DJ391 Cobadin – Mereni – Topraisar. Din Topraisar se poate merge către Negru Vodă pe DN38 sau către Mangalia pe ruta DN38 Topraisar – Agigea, DN39 Agigea – Mangalia.În judeţul Caraş-Severin rămâne închisă varianta de ocolire Domaşnea, din cauza unei alunecări de teren, iar autovehiculele circulă pe DN6, prin localitate, pe vechea rută. Având în vedere că astăzi drumurile spre munte şi mare vor fi aglomerate, le recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depăşiri riscante, să mărească distanţa în mers, iar atunci când încheie o coloană de autovehicule care încetineşte sau opreşte brusc, să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe şoferii care se apropie din spate să frâneze din timp.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *